Manastirea Oasa
WooCommerce store · /People & Society/Religion & Belief · RO · #746,363 ranked
Free to start - verified email & phone for this store, plus every WooCommerce store like it
About Manastirea Oasa
OAȘA Nu poți înțelege decât ceea ce trăiești. Oașa este experiență, este trăire, viață, relație interpersonală. Mănăstirea Oașa se cere înțeleasă mai degrabă cu sufletul decât cu rațiunea, mai degrabă cu trăirea decât cu gândirea. Cei care trec pe la Mănăstirea Oașa povestesc despre o experiență de viață, nicidecum de simpla dobândire a unor cunoștințe religioase. citește mai mult Noi, ca și comunitate ne-am constituit în anul 1994, la inițiativa unui grup de absolvenți din Centrul Universitar Timișoara, adunați în jurul părintelui Arhimandrit Iustin Miron, cel care prin entuziasmul său a fost și a rămas sufletul acestei obști. Ea a început cu un nucleu de patru viețuitori și astăzi numără cincizeci, împărțiți între Oașa și Găbud. Ascultarea de stareț este îndeplinită din 2017 de Părintele Protosinghel Silvan Cablea. Totul a pornit dintr-un sentiment profund de prietenie și nimic nu s-a schimbat până astăzi. Doar atât că, în jurul acestui sentiment care s-a perpetuat în timp, s-au adăugat an de an, noi generații de absolvenți și tineri. Prima impresie a celor ce vin în mănăstire este aceea de solidaritate, care te face să ai sentimentul de apartenență la o familie; o apartenență asumată, nu una rezultată din rudenii. Acest nucleu de unitate familială a atras ca un magnet și mulți mireni, care au intrat într-o relație specială cu noi, lărgind și mai mult această familie. Până acum s-au perindat pe la mănăstire zeci de mii de tineri. Acest „asediu” se cerea ordonat, fapt pentru care am organizat cele treisprezece tabere studențești anuale. Mai mult, aproape la fiecare sfârșit de săptămână obștea este depășită numeric de câteva ori de numărul tinerilor prezenți. Cândva am fost și noi studenți, de aceea le înțelegem demersul spre înălțime iar comunicarea cu ei se realizează firesc. Această legătură cu tinerii, care de la un moment dat a devenit - fără să o fi căutat - o emblemă a Oașei, este pentru noi și o provocare: de a studia mai intens, de a înțelege mai profund și de a iubi mai mult. Taberele pe care le organizăm cu ei sunt orientate pe trei direcții majore: spiritualitate, tradiție și cultură. Ceea ce urmărim este împreună-desăvârșirea formării noastre, deci nu doar informarea, ci formarea ca oameni, români și creștini. Tinerii sunt cei care ne-au scos din anonimat, iar toate cele pe care le edificăm acum sunt pentru ei. EVENIMENTE Vezi lista evenimentelor ARTICOLE Povestea lui Dumnezeu scrisă în inima tinerilor • 16 September 2025 Reading Time: 5
Technology stack
Theme: Oceanwp · CMS-backed
Social presence
Contact Manastirea Oasa
Manastirea Oasa - frequently asked questions
What ecommerce platform does Manastirea Oasa use?
Manastirea Oasa (manastireaoasa.ro) runs on WooCommerce (version 10.4.3), using the Oceanwp theme.
How much revenue does Manastirea Oasa make?
Manastirea Oasa is estimated at $35,353 per month (about $424,236 per year) in online sales, based on traffic and category benchmarks.
How much traffic does Manastirea Oasa get?
Manastirea Oasa gets an estimated 1,694 visits per month and 6,270 pageviews, ranking #746,363 among stores tracked.
What technologies does Manastirea Oasa use?
Manastirea Oasa's stack includes Wordpress, Yoast, Mailchimp.
Where is Manastirea Oasa based?
Manastirea Oasa is based in RO.
What does Manastirea Oasa sell?
Manastirea Oasa sells in /People & Society/Religion & Belief.
How can I contact Manastirea Oasa?
Manastirea Oasa has a contact page at manastireaoasa.ro/contact-info, and a verified email address on file. Full contact details are available via ScraperCity export.
Similar WooCommerce stores
Get every WooCommerce store like Manastirea Oasa
Download full lists with revenue, traffic, tech stack, apps, socials, and verified contacts. Free to start.
Try Store Scraper Free →